Playing It Cool online subtitrat este încă o comedie romantică dar în care de data aceasta Captain America în persoană o să iasă din rolul său de apărător patriotic uşor antisocial pentru a se arunca în apele tulburi ale vânătorii de iubire. Tema e cam la fel, despre băiatul care se îndrăgosteşte de fata care are deja un prieten şi tot filmul încearcă să îi arate cât de prieten bun este el, fără alte pretenţii, numai ca să se furişeze când nu este ea pe fază direct în chiloţii ei. Dar nu joacă singur, pentru că şi colegul său de filmări din prea cunoscutul film în care alerga cu un scut de dimensiunea unui capac de tomberon împotriva mitralierelor, Anthony Mackie, va fi omul său de bază, prietenul pus întotdeauna pe caterincă şi miştocăreli ce îţi poate oferi mereu câte o glumă când ai nevoie de o soluţie. Şi mai avem şi pe Luke Wilson, Aubrey Plaza, Topher Grace, Ioan Gruffudd, Michelle Monaghan şi cel mai bine ar fi să ne oprim aici pentru că deja lista se transformă într-un pomelnic. Pentru cei care nu-i cunoaşteţi aflaţi că ăştia au jucat în multe filme de succes în roluri principale ori în cele secundare din mega facking producţii. Aşa că Chris Evans va juca rolul unui narator ce s-a apucat să scrie despre iubire după ce a descoperit-o, toată viaţă lui neavând nici în clin şi nici în mânecă cu aceasta. Aşa că o să vedem ce mesaj transmite şi filmul Playing It Cool online subtitrat. Merită văzut? Depinde. Dacă te interesează genul sau dacă ai prietenă sau … dacă ai doi ochi în cap, ce eşti nebun!? Filmul e prea bestial.
Etichete: , ,

Author Name

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.